spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

VIDEO Accident pe Valea Oltului. Un tren ar fi agățat un stâlp lovit anterior de un TIR

Un accident pe Valea Oltului s-a produs luni dimineață, când un tren ar fi agățat un stâlp pe care-l lovise anterior un TIR. Informațiile primite din partea ISU Vâlcea și IPJ Vâlcea, pe de o parte, și a CFR SA și CFR Călători, pe de altă parte, sunt contradictorii.

”Salvatorii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urmă cu câteva minute pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane, în urma producerii unui accident feroviar. Accidentul s-a petrecut în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa, unde un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. În cădere, stâlpul fiind cu fire de electricitate pe el, a angrenat alți doi stâlpi. În momentul trecerii trenului, se efectuau cercetări pentru primul accident, astfel că în zona se aflau mai multe persoane. Trenul și-a continuat deplasarea, însă, din căderea stâlpilor au rezultat patru victime care lucrau la fața locului pentru restabilirea situației de normalitate. La fața locului s-au deplasat  trei ambulanțe (1 SMURD si 2 SAJ), o autospecială de stingere și încă un echipaj al SVSU Călimănești, pentru a asigura intervenția în cazul producerii unui eventual incendiu. S-a luat măsura restricționării accesului persoanelor neautorizate, în zona producerii accidentului”, a transmis ISU Vâlcea.

IPJ Vâlcea confirmă informațiile ISU

Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea a dat un comunicat în care confirmă informațiile furnizate de ISU: ”În dimineața de 4 iulie a.c., polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 7 cc, respectiv centura orașului Călimănești, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani , în timp ce conducea un autovehicul pe DN 7 cc, din motive tehnice, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. În timp ce se efectuau cercetările la fața locului, o garnitură de tren a acroșat o linie electrică și a agățat un cablu care a rănit șaăte persoane, dintre care un elev de poliție. Patru persoane rănite grav sunt transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”.

Accident pe Valea Oltului. CFR SA și CFR Călători spun că nu sunt probleme

De cealaltă parte, din punctul de vedere al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, nu s-a întâmplat nimic.

”Din punctul de vedere al liniei, nu avem raportat niciun eveneminent feroviar care să blocheze traficul”, a transmis Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA.

”Se pare că a fost un stâlp de electricitate căzut pe calea ferată, apoi  ricoșat pe șosea. În zonă nu este linie feroviară electrificată”, a spus, la rândul lui, Adrian Vlaicu, responsabil al SNTFC CFR Călători. Într-adevăr, secția feroviară 201 este linie simplă neelectrificată. Apoi, ele a revenit și a declarat că nu este raportat niciun incident pe calea ferată.

În acest accident ar fi fost implicat trenul R 2012, care a plecat din Sibiu la ora 6,39 și urma să ajungă la destinația finală, Craiova, la 11,36.

Ultimele Articole