miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_img

Accident pe Șoseaua Olteniței din București. Un tramvai a tamponat un autobuz

Mai multe persoane au fost rănite luni dimineață într-un accident pe Șoseaua Olteniței din Capitală. Un tramvai a tamponat un autobuz.

”Din informaţiile preliminare, conducătorul unui tramvai, bărbat în vârstă de 53 de ani, a lovit în partea din spate un autobuz din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti care se afla oprit în staţia STB Huşi pentru urcarea/coborârea pasagerilor”, a precizat Brigada Rutieră a Capitalei, citată de Agerpres.

În urma accidentului de circulaţie, mai multe persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0. Se face cercetarea la faţa locului pentru determinarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.



Accident pe Șoseaua Olteniței. Circulația tramvaielor a fost întreruptă

Și conducerea STB S.A. a anunțat că luni în jurul orei 07.20, pe Șoseaua Olteniței, în stația Huși, pe sensul spre Șura Mare, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate un tramvai al liniei 10 și un autobuz al liniei 610, oprit în stație.

Din această cauză, circulația tramvaielor din liniile 1 și 10 a fost întreruptă. Pentru preluarea fluxului de călători, STB a înființat linia navetă 601, care a circulat între Baba Novac și Șura Mare, pe Șoseaua Mihai Bravu, Piața Sudului și Șoseaua Olteniței. Circulația tramvaielor s-a reluat la ora 09.10.

În urma coliziunii celor două vehicule, pasagerii au fost evaluați medical la fața locului de către personal specializat din cadrul ISU, persoanele ușor accidentate fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Brigada Rutieră a desfășurat cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului. Totodată, la nivelul STB a fost dispusă constituirea unei comisii tehnice care va efectua o anchetă internă cu privire la cauzele acestui eveniment rutier. Șoferul și vatmanul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

IN THE SPOTLIGHT

Rușine! Numărul de km de cale ferată modernizată în 35 de ani, la jumătate față de cel al autostrăzilor

Anul 2025 a început cu un record negativ pentru transportul feroviar în comparație cu cel rutier: numărul de km de cale ferată modernizată este...

Ultimele Articole