miercuri, noiembrie 29, 2023
spot_img

Automotor CFR Călători avariat grav în urma unui accident la trecerea la nivel în județul Arad

Un automotor Siemens Desiro (Săgeata Albastră) al CFR Călători a fost avariat grav luni seara în urma unui accident la trecerea la nivel în județul Arad.

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a anunțat printr-un comunicat postat pe site-ul propriu că luni seara în jurul orei 18:40, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Nădab și Șimand, șoferul unei autoutilitare s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul R 3116 Oradea-Timișoara Nord.

Pasagerii şi personalul feroviar din trenul R 3116 nu s-au aflat în pericol. În urma impactului cu camionul încărcat cu porumb, automotorul a fost avariat.

Organele abilitate au intervenit pentru eliberarea linei. În acest context, este posibil să apară întârzieri și la alte trenuri de călători care tranzitează zona în care circulația este temporar întreruptă, a mai precizat operatorul feroviar de stat. În total, trenul R 3116 a avut o întârziere de 163 de minute la sosirea în stația de destinație, Timișoara-Nord, conform datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.

Ultimele Articole