Un accident la Țicău s-a produs luni seara, când un șofer inconștient a intrat cu mașina în fața trenului și au rezultat trei răniți.
Pompierii Secției Fărcașa intervin în aceste momente, în localitatea Țicău, unde a avut loc un accident la trecerea la nivel cu calea ferată.
În accident sunt implicate un autoturism și trenul Regio 10693 operat de Interregional Călători, care plecase din stația CF Jibou la ora 15:47 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Baia Mare, la ora 17:09.
Cei aflați în mașină au fost răniți
Responsabilii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au transmis că în urma acestui accident la trecerea la nivel a rezultat o victimă, de sex feminin, în vârstă de 18 ani, care a suferit un atac de panică și prezintă traumatism la nivelul membrului inferior. Celelalte două persoane care se aflau în mașină, un adult și un copil, sunt, de asemenea, evaluate medical la fața locului de către echipajele SMURD și SAJ alocate.
În trenul de călători se aflau 15 persoane la momentul impactului cu autoturismul, însă niciuna dintre ele nu a semnalat probleme medicale. Echipajele de intervenție ISU Maramureș, alături de pompierii voluntari din UAT Ulmeni asigură măsuri de prevenire a incendiilor la locul evenimentului.


