Un accident la Săsar, pe Magistrala feroviară 400, în apropiere de Baia Mare, s-a produs joi, când o mașină a fost lovită de trenul Regio Jibou-Baia Mare.
La ora 12:56, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Recea s-a produs un accident rutier grav, soldat cu decesul a două persoane.
În accident a fost implicat trenul R 4047 operat de CFR Călători, care plecase din Jibou la ora 11,50 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Baia Mare, la ora 13,00. Din cauza accidentului, trenul a avut o întârziere de 61 de minute.
Accident la Săsar. Cele două persoane din mașină n-au mai putut fi salvate
La fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un autoturism a fost acroșat de un tren, iar în urma impactului, un bărbat și o femeie, ambii de 45 de ani, au suferit leziuni corporale incompatibile cu viața. Cadavrele au fost transportate la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
”Am fost solicitați la un accident feroviar (de fapt, este rutier – n.red.). Victimele au fost proiectate din autoturisme. Cele două victime erau în stop cardio-respirator, cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral sever și traumatism toracic sever. S-au încercat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, dar din păcate fără succes” a declarat pentru site-ul Sighet 24 dr. Dacian Juca, medic șef UPU SMURD a Spitalului județean de Urgență Baia Mare.