Un accident la Racu, în județul Harghita, s-a produs marți dimineață, când un șofer a intrat cu mașina în fața trenului.
UPDATE. Două trenuri au întârzieri mari
Purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA, Oana Brânzan, a transmis: ”Accidentul rutier s-a produs între stațiile Siculeni și Mădăraș Ciuc, la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 106+900, semnalizată cu indicator rutier. Trenul R 4501 a lovit un autoturism, al cărui șofer, din primele informații primite de la fața locului, nu s-a asigurat înainte de traversarea pasajului, deși vizibilitatea este asigurată. La fața locului s-au deplasat reprezentanți ai autorităților locale, inclusiv din partea Procuraturii. Până la reluarea circulației, trenurile 407 și 366 staționează temporar, acestea urmând să fie reînscrise în trafic după retragerea trenului R 4501 din linie curentă. Reprezentanții Procuraturii au transmis că trenul 4501, implicat în accident, poate fi retras din zonă. Urmează ca în scurt timp să redeschidem traficului ferpviar pe relația Siculeni – Mădăraș Ciuc. Cele două trenuri vor ajunge la destinație cu întârzieri cuprinse între 60, respectiv 90 de minute”.
O persoană a decedat şi o alta a fost rănită grav în urma acestui accident în care au fost implicate un autoturism şi un tren al CFR Călători care circula pe ruta Braşov-Gheorgheni, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, citat de Agerpres.
”Un accident feroviar (de fapt este vorba de un accident rutier – n.red.) a avut loc în localitatea Racu, în care au fost implicate trenul Regio 4501, care circula pe ruta Braşov- Gheorgheni şi un autoturism. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Miercurea Ciuc cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Harghita.
Accident la Racu. A fost adus elicopterul SMURD
Sursa citată a menţionat că, în urma impactului, au rezultat două victime, respectiv un bărbat de 33 ani care a decedat şi o femeie de 27 ani, care a fost rănită şi va fi preluată de elicopterul SMURD Târgu Mureş, după stabilizare. Ambele victime au fost încarcerate. Circulaţia feroviară este blocată, a mai informat ISU Harghita.
Accidentul s-a produs pe Magistrala feroviară 400, iar în zonă este cale ferată simplă electrificată. Blocarea singurului fir de circulație duce automat la întreruperea circulației trenurilor.
”În această dimineață, în juul orei 7:55, polițiștii au fost sesizați, prin intermediul numărului unic 112, cu privire la un accident produs la nivel cu calea ferată. Din primele cercetări s-a constatat faptul că în localitatea Racu, trenul Regio care circula pe direcția Brașov-Sfântu-Gheorghe a surprins și acroșat un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din Delnița, care se angajase în traversarea căii ferate semnalizate cu indicator. În urma impactului, conducătorul auto a decedat, iar o femeie, pasageră în autoturism, a suferit vătămări corporale. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor producerii evenimentului”, au transmis și polițiștii.