Un accident la Coțofenești s-a produs duminică. Un bărbat a rămas fără picioare după ce a fost călcat de tren.
Accidentul s-a produs pe raza comunei prahovene Vărbilău, satul Coțofenești, la fata locului fiind așteptat elicopterul SMURD, informează Agerpres.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost lovit de tren, victima având amputație la nivelul ambelor picioare. ”Intervenim cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. La fața locului va ateriza și elicopterul SMURD”, transmite ISU Prahova.
Echipele de intervenție fac eforturi pentru stabilizarea bărbatului și transportul acestuia către o unitate medicală specializată. Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de autorități.
Accident la Coțofenești. Bărbatul a fost lovit de trenul R 10227 al TFC
Stația CF Coțofenești se află pe secția de circulație feroviară neinteroperabilă 306 Ploiești Sud-Slănic, pe care circulă doar trenurile operatorului privat Transferoviar Călători. În accident a fost implicat trenul Regio 10227, care a plecat din Ploiești Sud la ora 11,36 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Slănic, la ora 12,54. Din cauza accidentului de la Coțofenești, garnitura a înregistrat o întârziere de 44 de minute, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA.