Şase persoane au murit şi alte cinci au fost rănite joi seara într-un accident în Slovacia, când un tren internațional a lovit un autocar la o trecere la nivel din sudul țării, au anunţat serviciile de urgenţă.
”Şase persoane au decedat din cauza rănilor”, au declarat responsabilii serviciului de salvare slovac, actualizând un bilanţ anterior care raportase cinci morţi. ”Cel puţin cinci persoane au fost rănite”, au adăugat ei, citați de Agerpres.
Purtătoarea de cuvânt a companiei de căi ferate, Vladimira Bahylova, a declarat pentru AFP că trenul Eurocity circula de la Praga la Budapesta. Petra Klimesova, purtătoare de cuvânt a serviciilor de salvare, a declarat că răniţii au nevoie de asistenţă medicală imediată. ”Mă tem că numărul persoanelor ucise în acest accident va creşte”, a declarat ea pentru AFP.
Accident în Slovacia. Mecanicul de locomotivă a suferit arsuri
Accidentul s-a produs la scurt timp după ora locală 17.00 (18.00 ora României) în apropiere de oraşul Nove Zamky, în sud-vestul ţării, a precizat agenţia de presă CTK.
Purtătoarea de cuvânt a companiei de căi ferate a declarat pentru AFP că mecanicul trenului ”a suferit arsuri pentru că locomotiva a luat foc”. Ea a precizat că ciocnirea a avut loc la o trecere la nivel protejată de bariere şi echipată cu semnale luminoase.
Presa locală a publicat o înregistrare video în care se pot vedea pasageri stând lângă un tren parţial cuprins de flăcări, în timp ce un fum gri gros se ridică spre cer. În urma accidentului de la trecerea la nivel autocarul a fost grav avariat, în timp ce motorul trenului a luat foc. Zeci de pasageri blocaţi au fost transportaţi cu autobuzul în oraşul Sturovo de la frontiera cu Ungaria.
Ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, şi şeful adjunct al Poliţiei, Rastislav Polakovic, au vizitat locul accidentului, a indicat poliţia pe Facebook.


