VIDEO GALERIE FOTO Accident grav la Galați, patru morți. Un tren Interregio a lovit un microbuz

Un accident grav la Galați a avut loc în această seară, după ce un tren Interregio care circula pe relația București – Galați a lovit în plin un microbuz cu persoane la bord.

accident grav la Galați

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar între staţiile Cilibia şi Rosseti este închis la această oră, pe ambele fire, din cauza unui accident înregistrat la o trecere la nivel cu calea ferată dotată cu bariere automate. Trenul IR 1579, care circula în relația București- Galați, a lovit un microbuz, al cărui șofer s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și să respecte semnalizarea de la trecerea la nivel”, a transmis CFR SA.

UPDATE Numărul deceselor a ajuns la patru

O tânără rănită în accidentul de luni seară din judeţul Buzău, unde un microbuz plin cu oameni a fost lovit de un tren Interregio, a murit la spital marţi dimineaţă, numărul deceselor ridicându-se astfel la patru. Asta în vreme ce alte două persoane se află în stare critică. Alte 10 victime sunt încă la Unitatea de Primiri Urgenţe, având leziuni toracice, craniene şi de membre, iar în cursul zilei vor fi transferate în secţii ale Spitalului Judeţean Buzău.

UPDATE Accident grav la Galați. Trei morți

Bilanțul tragic spe prezintă astfel:

– 10 victime transportate la spital;
– 3 persoane decedate;
– 1 persoana (șoferul), cu răni superficiale, nu necesită transport la spital.

Reprezentanții Regionalei CF Galați s-au deplasat la locul accidentului pentru a acționa și a acorda sprijinul necesar reprezentanțiilor pentru situații de urgență. Până la finalizarea operațiunilor desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență trenul IR 1731 (Brașov – Galați) staționează temporar în Cilibia.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. vă asigură că toate măsurile operative întreprinse de personalul feroviar au ca principal scop redeschiderea circulației în condiții de siguranță”, a mai transmis compania de infrastructură.

Accident grav la Galați. Echipajele de descarcerare, la fața locului

Având în vedere numărul mare de posibili ocupanți transmis de apelant (între 7-9 persoane), a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Buzău.La fața locului au fost concentrate două echipaje SMURD, cinci echipaje medicale SAJ, două echipaje de descarcerare și un post medical avansat, informează ISU. Totodată, a fost alertată în sprijin și o autospecială pentru victime multiple încadrată cu paramedici de la ISU Brăila.

Mai multe persoane din microbuz sunt încarcerate. Pompierii acționează pentru extragerea lor. Până în acest moment, șase victime au fost preluate și transportate la spital. La fața locului s-a constituit un punct de triaj medical al victimelor.