Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează joi dimineață că, după acel accident feroviar la Ploiești care a avut loc miercuri, trenurile de călători care asigură legătura între București și Moldova circulă pe rută normală.
Astfel, au fost finalizate intervențiile de ridicare și repunere pe șină a vagoanelor deriate joi, 18 decembrie, în urma accidentului feroviar produs între un tren de călători și un tren privat de marfă.
Personalul feroviar al CFR SA a acționat în cursul nopții cu un tren de intervenție, format din vinciuri hidraulice și o macara de mare tonaj pentru ridicarea, repunerea pe șină a vagoanelor deraiate și retragerea garniturilor din zona accidentului, operațiunile fiind finalizate în această dimineață, iar circulația trenurilor în stația Ploiești Triaj a fost redeschisă la ora 06.30, în condiții normale de trafic.
Accident feroviar la Ploiești. Trenurile au fost redirecționate
Pentru asigurarea continuității traficului feroviar spre și dinspre Moldova până la finalizarea intervențiilor de ridicare și retragere a vagoanelor deraiate din zona accidentului, CFR SA a redirecționat circulația tuturor trenurilor care tranzitau stația Ploiești Triaj pe rute alternative.
Astfel, trenurile de călători au circulat pe ruta Brazi – Ram Ploiesti Triaj – Ploiesti Vest – Ploiești Sud (și retur), iar trenurile de marfă pe ruta Brazi – Ghighiu – Ploiești Est (și retur).
Miercuri, în jurul orei 15:45, trenul Regio 5008 al CFR Călători care circula în relația Buzău – Ploiești Sud – București Nord a fost lovit frontal de un tren privat de marfă (Deutsche Bahn), între stațiie Ploiești Sud – Ploiești Triaj. Trenul de călători era format din patru vagoane etajate și avea la bord aproximativ 50 de călători.