Un accident feroviar la Pitești s-a produs joi după-amiază, la rebrusarea locomotivei unui tren al SNTFC CFR Călători. Accidentul, care din fericire, de această dată nu s-a soldat cu victime, aduce aminte de cel din stația CF Galați de pe 25 martie.
UPDATE. CFR Călători a dat publicității următorul comunicat: ”CFR Călători informează că azi, 27 aprilie 2023, în stația Pitești, la manevra de rebrusare a locomotivei de la trenul Regio 9028 în relația Pitești – București Nord a fost tamponată garnitura trenului. În urma impactului, nu au fost victime, în tren nu se aflau călători și nici personal feroviar. Materialul rulant implicat a fost reținut pentru cercetare. Cauzele care au generat acest incident vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la fața locului. Trenul R 9028 va pleca în compunere nouă din stația Pitești”.
Concret, în stația Pitești, la manevra de rebrusare a trenului Regio 9025, proaspăt sosit de la București, locomotiva GM 1025 a Depoului București Călători a lovit violent garnitura formată din trei vagoane.
Accident feroviar la Pitești. Vagon avariat
În urma impactului, tampoanele de la primul vagon au fost comprimate, iar podeaua în zona toaletei deteriorată. De această dată, în accident nu a mai fost implicată o locomotivă electrică cu graduator SAGMA, precum cea de la Galați. Linia fiind neelectrificată, a fost vorba de o locomotivă diesel.
Trenul R 9025 a plecat joi din București Basarab la ora 15,10 și a sosit la timp în Pitești, la ora 17,43.
Accidentul de la Galați, soldat cu moartea ceferistei Gina Basoc
Un accident feroviar similar s-a produs sâmbătă seara, 25 martie 2023, în gara Galați, când o locomotivă a lovit un vagon, iar patru persoane au fost rănite. Ulterior, ceferista Gina Basoc și-a dat ultima suflare, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
După producerea acestui oribil accident, CFR Călători a decis să retragă din circulație toate locomotivele cu graduator SAGMA.





