miercuri, februarie 19, 2025
spot_img

Accident feroviar la Craiova, evitat în ultimul moment. Mecanicul a depășit semnalul

Doar faptul că locomotiva nu avea instalația Indusi izolată a dus la evitarea unui accident feroviar la Craiova, similar celui de la Roșiori Nord.

Trenul IRN 1992 a plecat duminică seara la ora 18,09 din Timișoara Nord, cu destinația finală stația Mangalia, unde ar fi trebuit să ajungă luni dimineață la ora 9,00.

La ora 1,40, la intrarea în stația Craiova, mecanicul de locomotivă a depășit semnalul aflat pe culoarea roșie și a intrat pe linia pe care era garat un tren de marfă al Grup Feroviar Român.

Accident feroviar la Craiova, evitat pentru că instalația Indusi nu era izolată

Directorul General al Agenției de Investigare Feroviară Română (AGIFER), Laurențiu Dumitru, a declarat pentru Club Feroviar că mecanicul nu a apăsat butonul ”depășire ordonată”, iar locomotiva nu avea instalația Indusi izolată, astfel că trenul a fost înfrânat.

Potrivit lui Dumitru, locomotiva nu a depășit cu mult semnalul, însă acest incident feroviar va fi investigat de o manieră foarte seriooasă, de către o comisie condusă de un inspector din cadrul AGIFER. ”Am luat deja înregistrările de pe locomotivă și se fac cercetări în momentul de față, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incidentului”, a mai spus șeful AGIFER.

Cât pe ce să se repete accidentul feroviar de la Roșiori Nord

Amintim că pe 13 martie locomotiva trenului IR 1822 a depășit, cu o viteză de aproximativ 50 km/oră semnalul de intrare în stație, aflat pe culoarea roșie.

Instalația autostop din cale a frânat trenul de călători, însă era prea târziu, pentru că a lovit cu o viteză de aproximativ 40 km/oră trenul 50514 aparținând DB Cargo Romania SRL, având la tracțiune locomotiva LEMA 031, care se afla pe linia 5 a stației CF Roșiori Nord. Ca urmare a coliziunii, marfarul a fost împins pe o distanță de aproximativ 200 de metri.

În urma impactului, două vagoane din compunerea trenului de marfă au deraiat și s-au răsturnat. Trenul DB avea 26 de vagoane platformă și transporta autoturisme de la Ford Craiova către Palas Constanța.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole