miercuri, septembrie 27, 2023
spot_imgspot_img

Un fost secretar de stat al lui Miron Mitrea, nemulțumit de absorbția fondurilor europene la CFR

Un fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, pe vremea când acesta era condus de Miron Mitrea, este nemulțumit de absorbția fondurilor europene la CFR și critică Guvernul.

absorbția fondurilor europene la CFR Mitrea îl atacă pe Bode atac dur la adresa lui Dan Costescu

”Domeniul transporturilor, deși unul de importanță vitală pentru economia acestei țări este tratat în continuare cu indiferență. Probabil că voi ramâne în memoria colectivă ca cel care repetă la nesfârșit aceeași poveste: că avem nevoie de autostrăzi, că CFR-ul e la pământ, că transportul naval practic nu există”, susține deputatul Sorin Bota, vicepreședinte al Comisiei de Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților, într-o declarație de presă dată publicității vineri.

În perioada ianuarie 2001 – ianuarie 2005, Sorin Bota a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transportului Construcţiilor şi Turismului. În acea perioadă, ministerul a fost condus de Miron Mitrea (PSD).

Absorbția fondurilor europene la CFR, deficitară. Deputatul critică autoritățile locale din Cluj

După ce critică situația din domeniul infrastructurii rutiere, mai exact programul de autostrăzi și cum se lucrează la ele, deputatul face și o analiză critică a sectorului feroviar.

”La CFR jalea e și mai mare, pentru că în mod evident nu se dorește refacerea căilor ferate, cu toate că UE alocă fonduri importante pentru acest domeniu. E suficient să privim înspre Cluj, unde Consiliul Județean s-a certat cu Primăria Cluj până au pierdut proiectul  de nod multimodal de acces la terminalul Aeroportului Cluj, proiect derulat pe bani europeni, contract reziliat și deci neimplementat”, scrie Sorin Bota.

Infrastructura feroviară din Portul Constanța, la pământ

El s-a referit și la transportul combinat, naval-feroviar, cu accent pe Portul Constanța. ”România pierde anual, începând cu anul 2013, circa 50% din fluxul de mărfuri, ceea ce înseamnă venituri către statul român în jur de 1 miliard și jumătate de euro pe an, peste 6 milioane de tone de marfă care nu mai tranzitează Portul Constanța din cauza nedezvoltării infrastructurii, dar și a politicii fiscale deficitare. Infrastructura feroviară din Portul Constanța nu e finalizată, iar tranzitarea pe Coridorul 4 feroviar este mult prea anevoioasă, nimeni nu e dispus să traverseze România într-o săptămână când poate să se descurce mult mai ușor prin celelalte porturi europene. În prezent nu se mai investește în resursa umană de calitate, oamenii bine pregătiți impulsionează economiile altor țări europene, iar oamenii slab pregătiți au ajuns în ministerele de la noi. Cât despre corupție nici nu are sens să mai vorbim, scăpată de sub control ea ucide la propriu”, se încheie declarația lui Sorin Bota.

Ultimele Articole