spot_img
vineri, martie 24, 2023
spot_img

A venit iarna la CFR Călători. Operatorul de stat ne sfătuiește să ne luăm haine groase

A venit iarna la CFR Călători, iar operatorul feroviar de stat le recomandă pasagerilor să-și ia pe ei haine groase înainte de a se urca în tren.

„În contextul avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă pentru această perioadă, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile circulă conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă. Pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia trenurilor proprii CFR Călători, compania a luat deja măsuri, precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă, pregătirea suplimentară a materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă şi verificarea suplimentară a trenurilor înainte de plecarea la drum. Recomandăm călătorilor să poarte o vestimentație călduroasă”, se arată într-un comunicat postat vineri pe site-ul SNTFC CFR Călători.

CITEȘTE și Prima ninsoare, primele probleme. Mari întârzieri la trenurile București-Urziceni și retur

Iarna la CFR Călători. Pot apărea întârzieri

Operatorul feroviar de stat precizează că în funcție de evoluția condițiilor meteorologice și a temperaturilor scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot apărea întârzieri sau eventuale modificări în programul de circulație al trenurilor. „În astfel de situații, se caută reducerea perioadelor de staţionare a trenurilor în linie curentă, gararea acestora în stații și remedierea într-un timp cât mai scurt a disfuncţionalităţilor, indiferent de natura acestora. Personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre conexiunile la alte trenuri existente în situațiile de perturbare a traficului. CFR Călători și CFR SA țin legătura permanent și operativ cu personalul de serviciu din unitățile de deservire, din trenurile aflate în parcurs, pentru a se putea lua cele mai bune măsuri în vederea asigurarii condițiilor optime de călătorie și a fluenței traficului feroviar”, se mai arată în comunicat.

Evident, chiar dacă acest lucru nu este precizat de oficialii operatorului, hainele groase sunt necesare în cazul în care se defectează locomotiva sau apar avarii la rețeaua de contact, situații în care nu se mai poate asigura încălzirea vagoanelor.

Ultimele Articole