vineri, februarie 21, 2025
spot_img

A început greva la SNCF. Sindicaliștii spun că ”mobilizarea este foarte puternică”

A început greva la SNCF, compania feroviară de stat din Franța, iar sindicaliștii spun că ”mobilizarea este puternică” la acest protest care ar putea dura până duminică.

„Mobilizarea este foarte puternică. Conducerea nu ne-a primit și nu a încercat să negocieze până în ultimul moment și a ales confruntarea socială pentru acest weekend. Greva este un drept constituțional, este o unealtă și reamintesc faptul că feroviarii vor pierde bani în acest weekend când vor înceta lucrul. Pentru noi scopul nu este de a deranja oamenii. Este pur și simplu o cerere de recunoaștere, pentru o mai bună repartizare a bogăției în cadrul SNCF”, a declarat vineri dimineață Julien Troccaz, secretar federal al Sud-Rail.

CGT și Sud-Rail au depus un preaviz de grevă de vineri până duminică, perioadă în care peste un milion de pasageri erau așteptați în stațiile feroviare în acest weekend al vacanțelor școlare. Controlorii de bilete sunt nemulțumiți și vor să li se recunoască statutul profesional.

Controlorii de la SNCF au reactivat conflictul colectiv declanșat în decembrie 2022. Colectivul Național al Agenților de Serviciu Comercial Tren a convins sindicatul SUD-Rail să depună un preaviz de grevă. Întreruperea lucrului va afecta plecarea în vacanță a elevilor din zona A (Poitiers, Bordeaux, Limoges, Clermont-Ferrand, Lyon, Grenoble, Dijon, Bezançon) și weekendul din mijlocul vacanțelor din zona C (Versailles, Paris, Créteil, Toulouse și Montpellier).


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Greva la SNCF, declanșată pentru a cere salarii mai mari

Principala revendicare a protestatarilor este recunoașterea importanței profesionale a meseriei de controlor de bilete, cu acordarea de prime lunare de 500 de euro cel puțin, care să fie luate în calcul la stabilirea pensiei. De asemenea, controlorii de la SNCF sunt nemulțumiți de programul și de condițiile de muncă. În ceea ce-i privește pe controlori, conducerea companiei feroviare nu și-a respectat promisiunile în acest sens făcute anterior.

La începutul săptămânii, președintele-director general al operatorului feroviar de stat din Franța, Jean-Pierre Farandou, a făcut apel la sindicaliști să renunțe la grevă. Farandou li s-a adresat controlorilor de la SNCF să se gândească la concesiile făcute de administrație înainte de a pune în aplicare amenințarea loc cu greva în plin weekend de vacanțe școlare, relatează presa franceză.

„Vom crește angajările, vom crește salariile, propunem o platformă de progres social, nu văd de ce, în schimb, să avem o perturbare pentru francezii care vor să plece în vacanțe. Îi îndemn să reflecteze, să conștientizeze dimensiunea celor care au fost avansate, sunt serioase, sunt solide, sunt coerente. Și le spun din nou, suntem gata să discutăm toate revendicările, dar la rece”, spunea șeful SNCF.

În încercarea de a evita oprirea lucrului, conducerea SNCF a decis să aloce o primă suplimentară de 400 de euro în martie, să mărească indemnizația de chirie pentru salariații care locuiesc acolo unde piața imobiliară este în creștere, să facă 3.000 de promovări suplimentare și să angajeze 1.100 de persoane, dintre care 200 de controlori.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole