spot_img
duminică, octombrie 2, 2022
spot_img

A fost lansata o noua licitatie in proiectul liniei Belgrad-Budapesta

Companiile China Railways International si China Construction Company, responsabile de lucrarile de reconstructie si modernizare a sectiunii Belgrad-Stara Pazova (situata pe linia Belgrad-Budapesta), au invitat companiile interesate sa depuna ofertele pentru executia lucrarilor la terasamentul caii ferate, a lucrarilor de infrastructura, precum si pentru achizitia componentelor.

Licitatia este deschisa atat companiilor din Serbia cat si companiilor din alte state europene.

Potrivit anuntului, lucrarile la terasamentul caii ferate vor fi executate pe sectiunile Belgrad Centru – Zemun (subsectiunea I) si Zemun Batajnica (subsectiunea II), in timp ce lucrarile de infrastructura vor fi executate pe intreaga sectiune Belgrad-Stara Pazova.

Licitatia pentru achizitia componentelor prevede furnizarea sinelor de cale ferata, a schimbatoarelor de cale, a traverselor si a prinderilor.

Ofertantul isi poate pregati documentele pentru toate cele patru licitatii in acelasi timp, insa acesta nu este limitat la a castiga doar o singura licitatie. Termenul limita pentru depunerea ofertelor este data de 4 mai.

Sectiunea Belgrad Centru-Stara Pazova va beneficia de lucrari de reconstructie si modernizare a sistemului de electrificare, astfel incat pe ruta Belgrad- Batajnica trenurile sa poata rula cu viteza de 120 km/h si cu 200 km/h pe ruta dintre Batajnica si Stara Pazova. Pe aceasta ruta vor fi patru linii de cale ferata. In prezent, viteza de circulatie este de 70 km/h. Se estimeaza ca lucrarile la aceasta sectiune vor fi finalizate in termen de trei ani.

Ultimele Articole