spot_img
sâmbătă, martie 25, 2023
spot_img

Un maramureșean a distrus bariera la trecerea căii ferate. A rămas fără permis

Un șofer maramureșean a distrus bariera atunci când a trecut cu mașina calea ferată, ispravă în urma căreia s-a ales cu permisul suspendat.

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Maramureș au identificat un bărbat în vârstă de 32 de ani din Baia Sprie care a avariat bariera de la trecerea la nivel cu calea ferată care se intersectează cu DJ 182 B în comuna Mireșu Mare.

Polițiștii au stabilit că tânărul, care conducea un autoturism din direcția Șomcuta Mare spre Mireșu Mare, nu a oprit la bariera coborâtă, lovind-o și a trecut pe sub aceasta, informează site-ul local Actual Maramureș.

Amendat cu 1.305 lei, după ce a distrus bariera

Din fericire, în urma evenimentului a rezultat doar scoaterea din funcțiune a barierei mecanice, problemă care a fost remediată ulterior, nefiind înregistrate victime omenești și nefiind afectate alte instalații ale CFR SA.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și totodată pe numele lui a fost dispusă măsura complementară de reținere a permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile fără drept de circulație, au mai precizat oamenii legii.

Ultimele Articole