CFR SA se misca mai bine decat rivalii de la drumuri si autostrazi

In timp ce romanii mai au de asteptat pana sa circule la standarde europene pe autostrada catre Comarnic-Predeal-Brasov, cei de la CFR SA fac un pas inainte pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe sectiunea Predeal-Brasov, urmarind astfel sporirea vitezei de circulatie si asigurarea unor standarde mai bune de calatorie cu trenul.

CFR SA a publicat licitatia pentru contractarea serviciilor de realizare a studiului de fezabilitate necesar modernizarii sectiunii Predeal-Brasov, componenta a Coridorului IV Feroviar.

Valoarea contractului este estimata la 19, 5 milioane lei (4,2 milioane euro), iar finantarea va fi asigurata din fonduri europene.

Criteriile de atribuire vor urmari cel mai bun raport calitate-pret, in consecinta componenta financiara a ofertei va avea o pondere de 40%, propunerea tehnica va avea o pondere de 36%, in timp ce experienta expertilor va avea o cota de 24%.

Contractul se va desfasura pe o perioada de 23 de luni de la data atribuirii.

Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 28 ianuarie 2019. Ofertele vor fi deschise tot la aceeasi data, urmand ca atribuirea contractului sa aiba loc pana in mai 2019.

Obiectivul contractului de prestari servicii este de a asigura clientului (CFR-SA) solutia optima pentru executarea lucrarilor de modernizare a caii ferate pe sectiunea Predeal-Brasov, atat din punct de vedere tehnic, operational, cat si economic si financiar, precum si al impactului asupra mediului si al schimbarilor climatice.

Prestatorul va elabora un studiu de fezabilitate care va fi utilizat pentru selectarea solutiei optime de modernizare a infrastrcuturii feroviare si va intocmi documentatia necesara pentru obtinerea avizelor si acordurilor in etapa studiului de fezabilitate, alaturi de documentatia de licitatie pentru faza de proiectare si executie, precum si pentru supravegherea lucrarilor de constructie.