spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022
spot_img

Dezbatere la AGIR, la împlinirea a 40 de ani de metrou în București. Prezentare făcută de Octavian Udriște

Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) organizează o dezbatere cu prilejul aniversării în acest an a 40 de ani de metrou în București.

40 de ani de metrou biletul unic în București

Masa rotundă “40 de ani de la darea în exploatare a primului tronson de metrou din Bucureşti” va avea loc vineri, 15 noiembrie, începând cu ora 11,00, sediul AGIR din Calea Victoriei nr 118, București.

Prezentarea va fi susținută de Octavian Udrişte, președinte onorific la Club Feroviar și unul dintre inginerii care au contribuit la punerea în funcțiune a metroului, acum patru decenii.

Primul tronson al metroului bucureștean, între Semănătoare (acum Petrache Poenaru) și Timpuri Noi, compus din șase stații, a fost inaugurat de Nicolae Ceaușescu pe 19 decembrie 1979, deși darea în exploatare cu călători avusese loc cu o lună înainte.

40 de ani de metrou. Proiectarea a început în 1972

Totul a început în februarie 1972, când, la indicația conducerii statului, s-a constituit un colectiv pentru proiectarea metroului din București, compus din aproape 30 de specialiști, din diferite ministere, institute de studii și cercetări, învățământul superior și întreprinderi de construcții, colectiv condus de Vasile Bumbăcea, adjunctul ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor de la acea vreme.

Colectivul a prezentat, în cursul anului 1972, propunerile sale organelor de stat și în decembrie 1973, șefului statului, Nicolae Ceaușescu. În octombrie 1974, Comitetul Executiv ține o ședință în care „se aprobă să se treacă la elaborarea documentațiilor tehnice de construcția metroului în Capitală. Comitetul Executiv a stabilit ca lucrările de construcție a primei linii de metrou să înceapă în cursul anului 1975“.

În anul 1975 au început lucrările propriu-zise de construcție a metroului. Pe baza Notei de Cancelarie a Conducerii din 16 ianuarie 1975, privind „unele probleme legate de construcția metroului“, Consiliul de Stat al RSR a emis, la data de 3 februarie 1975, Decretul nr. 15, prin care se înființa Întreprinderea Metroul București (IMB), care urma să fie proiectant general, antreprenor general și beneficiar al investiției.

Ultimele Articole