Se împlinesc 35 de ani de când trenurile cu mineri din Valea Jiului au ajuns în Capitală și bucureștenii au fost călcați în picioare la ordinul președintelui de atunci Ion Iliescu. În această rușine națională și mondială, trei ceferiști au jucat roluri cheie.
În mineriada din iunie 1990, au fost șase decese confirmate oficial, iar numărul răniților a fost de 746, conform evidențelor de la comisiile parlamentare de anchetă. Cu toate acestea, există controverse și afirmații conform cărora numărul morților ar fi fost mai mare, posibil peste 100, bazate pe mărturii ale medicilor și personalului de la cimitire.
Pur și simplu, dacă erai ”deconspirat” ca intelectual și mai aveai și barbă sau ochelari, erai linșat în plină stradă de către hoardele de mineri care sosiseră cu trenurile în Gara de Nord din București. Un eveniment care a tras România în jos cu zeci de ani și pentru care, cel puțin deocamdată, nu a plătit nimeni. Niciunul dintre cei implicați în coordonarea mineriadei nu a fost judecat și nu a ajuns la pușcărie.
Nu vom vorbi prea mult despre Ion Iliescu, căci el nu face obiectul publicației noastre. Vom readuce însă în atenția publică rolurile jucate de trei ceferiști de frunte, la acea vreme, în desfășurarea acelor evenimente oribile. Este vorba de Corneliu Burada, ministrul Transporturilor la data faptelor, Gheorghe Dobre, directorul Regionalei CFR Craiova, și Ioan Mănucu (Dumnezeu să-l odihnească!), șeful Gării Craiova.
Ioan Mănucu a oprit trenurile cu mineri
Ioan Mănucu a făcut tot posibilul ca măcelul din București să nu aibă loc. La mineriada din 1990, pe 14 iunie, din ordinul inginerului Ioan Mănucu, alimentarea cu electricitate pe secția 202, între Lainici și Valea Sadului a fost decuplată, iar trenurile care mergeau pe direcţia Petroşani-Craiova-București Nord au rămas fără curent.
”Vreau să scot în evidentă faptul că la calea ferată trenurile circulă regulamentar sau nu circulă, nu există noţiunea de circulaţie spontană a trenurilor. Deci chestiunea voluntară – că noi am plecat şi nu ştiu ce, nu există. În legătură cu trenurile respective am încercat să vedem dacă putem să punem la dispoziţie garniturile de tren, cele trei garnituri de tren din Petroşani pentru Bucureşti. Am reuşit să compunem trenurile, dar nu erau cu numărul de vagoane care au circulat spre Bucureşti, deci cu alte cuvinte trenurile au fost pregătite din timp pentru venirea la Bucureşti. Deci este o chestiune intenţionată, şi nu spontană”, spunea Mănucu la dezbaterea ”13 – 15 Iunie 1990 Diversiune urmată de Mineriadă – Clarificări pentru Istorie şi Justiţie,” organizată în 2016 de către Grupul pentru Dialog Social şi Asociaţia 21 Decembrie 1989.
Gheorghe Dobre a restabilit alimentarea cu electricitate
Numai că a intervenit un alt ceferist, Gheorghe Dobre, care era șeful regionalei CFR Craiova. Da, același Gheorghe Dobre care peste mulți ani, în perioada 29 decembrie 2004 – 13 iunie 2006 a fost ministru al Transporturilor în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Și care, în paranteză fie spus, nu a făcut mai nimic ca ministru pentru calea ferată, deși era ceferist cu state vechi.
Dar nu despre asta este vorba în acest articol, ci despre rolul jucat de el în mineriada din 13-15 iunie 1990. După ce Mănucu a dispus scoaterea de sub tensiune a liniei de contact, a intervenit Dobre, care a decis să reia alimentarea cu curent, iar trenurile cu mineri să-și poată continua călătoria către București. Totul s-a întâmplat după o discuție în contradictoriu între cei doi, în care Mănucu i-a cerut lui Dobre să semneze în registru că trenurile au toate avizele pentru circulație. Gheorghe Dobre a refuzat, dar tot a dat drumul trenurilor.
Mănucu a fost concediat de Dobre, cu ”binecuvântarea” lui Burada
După acest episod, s-a format o comisie de anchetă, care a propus desfacerea contractului de muncă a inginerului Ion Mănucu, pentru abatere disciplinară gravă de la instrucţiile de serviciu în vigoare. Directorul Regionalei Craiova (Gheorghe Dobre) era singura persoană care putea semna o astfel de decizie. Și a semnat-o, iar Ioan Mănucu a fost concediat de la calea ferată. Numai că decizia de concediere din acest motiv stupid, care contravenea instrucțiilor căii ferate, nu putea fi luată fără aprobare de la București, unde ministru al Transporturilor era un alt ceferist – Corneliu Burada (a condus ministerul în perioada 3 ianuarie – 28 iunie 1990).
Ani de zile, Ioan Mănucu s-a zbătut prin instanțele de judecată să fie reangajat, iar onoarea sa să fie restabilită, însă în zadar. Sistemul era foarte puternic și nu te puteai lupta cu el. Când a împlinit vârsta legală s-a pensionat, dar nu a abandonat lupta cu sistemul. În 2022, a decedat, așa cum am scris la vremea respectivă. Fie-i țărâna ușoară!
Între timp, Gheorghe Dobre se bucură liniștit de viața de pensionar, fără a fi în vreun fel pedepsit pentru ceea ce a făcut acum 35 de ani. La fel ca mulți alții.
În urmă cu cinci ani am vorbit cu Gheorghe Dobre, pe care l-am întrebat dacă are ceva să-și reproșeze în legătură cu mineriada din 1990. ”Ce treabă aveam eu? Trenurile cu mineri au pornit de pe Regionala Timișoara. Nici n-am știut că vin minerii, eu mă uitam la meci, era Campionatul Mondial”, ne-a răspuns el atunci. În ceea ce privește repunerea sub tensiune a liniei de contact, Gheorghe Dobre a dat vina pe șeful gării: ”Mănucu a oprit curentul și tot Mănucu a repus linia sub tensiune”. Tupeu maxim.
Ce spunea regretatul Octavian Udriște
Tot în 2020, regretatul Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, spunea că ar fi procedat cu totul altfel în locul lui Gheorghe Dobre: ”Eu, dacă eram în locul lui, blocam totul, nu trecea niciun tren. Cum adică să ne batem între noi, să ajungem la război civil? Nu are nicio scuză, nu poate invoca faptul că a primit ordin. Eu în plină dictatură am putut să mă opun unor astfel de ordine, el de ce nu a putut să facă asta în democrație?”.
Și tot Octavian Udriște își amintea de decizia luată atunci de directorul general al Metroului, Constantin Crăsnaru, fost director la REVA Roșiori, simpatizant al lui Corneliu Vadim Tudor.
Pe 14 iunie 1990, bucureștenii au început din nou să se strângă în Piața Universității, iar scutierii au reacționat violent. Atunci, conducerea Metroului a decis ca trenurile de pe Magistrala 2 să nu mai oprească la Universitate. Stația de metrou a rămas închisă, sub paza Poliției Militare.
”Pe 21 decembrie 1989, m-a sunat căpitanul Gheorghiță, șeful Miliției Metrou, să-mi transmită ordinul din partea lui Geani Bucureșcu, șeful Securității București, să opresc metroul în Capitală. De trei ori m-a sunat și de trei ori a primit același răspuns: regret, nu execut deoarece nu este șeful meu. Eu execut numai ordinele primite de la șefii mei. În schimb, în iunie 1990 Crăsneanu a dat curs ordinului de a nu opri trenurile de metrou la Universitate. Pe Constantin Crăsneanu îl includ, la o altă scară, în categoria lui Ion Iliescu, a lui Petre Roman și a celor care au băgat România, respectiv metroul, pe un făgaș greșit după 1990”, își aducea aminte Octavian Udriște.
