300 de tramvaie pentru Bucuresti

PMUD-Bucuresti_1La 29 martie, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat proiectul de Hotarare privind Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030, document strategic care propune o viziune coerentă de dezvoltare în regiunea București-Ilfov.

„Prin aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, Primăria Municipiului București și Consiliul Județean Ilfov, vor putea accesa împreună fonduri europene de până la 220 de milioane de euro prin Programul Operational Regional, dintre care 150 milioane de euro vor fi folosiți pentru reformarea transportului public. Este un document foarte așteptat de către toți cetățenii zonei metropolitane extinse a Bucureștiului, și cuprinde proiecte care, odată realizate, vor contribui direct la creșterea calității vieții oamenilor”, a declarat Gabriela Firea, Primarul Municipiului București.

 Printre principalele proiecte ale Municipiului București incluse in Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 se numără achiziția de 300 de tramvaie, 100 troleibuze și 500 de autobuze, dintre care 300 de autobuze electrice. Proiectul mai presupune și modernizarea infrastructurii de tramvai și extinderea acesteia cu 41 km de cale dublă, precum și reabilitarea a aproximativ 1800 de stații.

Planul mai cuprinde și introducerea de benzi de circulație cu prioritate pentru transportul public pe o distanță de 25 km precum și constructia de parcări de tip Park & Ride la punctele cheie de intrare în oraș.

Regândirea și extinderea sistemului de management al traficului este de asemenea cuprinsă în Planul de Mobilitate pentru 2030.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) își propune să realizeze, în perioada 2016-2030, un sistem de transport eficient, integrat, durabil si sigur, care să promoveze dezvoltarea economică, socială și teritorială și să asigure o bună calitate a vieții. Este un plan cu investiții de 7 miliarde de euro, din care suma de 3,5 miliarde de euro va fi alocată pentru investiții în extinderea şi modernizarea metroului (bani proveniți în principal de la bugetul de stat și din fonduri europene), iar restul pentru proiectele dezvoltate de autoritățile locale pentru transportul public de suprafață, managementul traficului și infrastructura pentru biciclete.

De altfel, PMUD este o condiţionalitate pentru accesarea de fonduri europene în perioada 2014-2020, prin Programul Operational Regional şi Programul Operaţional Infrastructură Mare. PMUD se va corela cu Masterplanul General de Transport (MPGT), cu Planul de Urbanism General (PUG), cu planul de dezvoltare regională (PDR BI), cu strategiile locale de dezvoltare urbană.