19 oferte in licitatia pentru linia de cale ferata Elin Pelin – Kostenets

Ministerul Transportului din Bulgaria a anuntat ca a primit 19 oferte pentru cele trei loturi privind modernizarea liniei de cale ferata Elin Pelin – Kostenets care necesita o investitie de pana la 511 milioane de euro (1 miliard de leva). Termenul limita pentru analizarea ofertelor de catre comisia responsabila este de patru luni, ceea ce inseamna ca pana la sfarsitul lui noiembrie va fi anuntat castigatorul.
„Investitia in aceasta sectiune depaseste 1 miliard de leva, fiind cel mai mare proiect feroviar din acest exercitiu financiar al PO Transport si Infrastructura de Transport”, a declarat Ministrul Adjunct Velik Zantchev. Proiectul „Modernizarea liniei de cale ferata Elin Pelin – Kostenets” este finantat in cadrul proiectului PO Transport si Infrastructura de Transport 2014-2020 si se ridica la 511,3 de milioane de euro (1 miliard de leva). In februarie, CE a anuntat ca vor fi alocati 471,5 milioane de euro din Fondul de Coeziune proiectului de modernizare a liniei Elin Pelin – Kostenets.
Linia are o lungime de 51 km, din care 20 de km sunt tuneluri. 23 de poduri si viaducte vor fi construite in cadrul proiectului, iar trecerile la nivel vor fi eliminate. Dupa finalizarea lucrarilor, trenurile vor putea sa circule cu o viteza de 160 km/h.
Linia Elin Pelin – Kostenets creeaza legaturi feroviare in partea de vest a Bulgariei si face parte din linia principala Sofia-Plovdiv, aflata pe coridorul Orient/Est Med.
Ministrul Adjunct a adaugat ca in cadrul procedurilor de licitatie, din cauza problemelor ce tin de legislatie, implementarea proiectelor este amanata. De exemplu, proiectul Elin Pelin – Kostenets a suferit intarzieri din cauza contestatiilor din ultimele 10 luni si vor fi luate masuri pentru a accelera activitatea comisiilor si a subcontractorilor. „Contestatiile depuse de companii fara o justificare legala semnificativa compromit proiectele strategice si pot duce la pierderea finantarii UE. Astfel, Ministerul si NRIC (administratorul de infrastructura feroviara) au propus mai multe modificari ale Legislatiei privind Achizitiile Publice pentru a limita contestatiile nejustificate”, a explicat Ministrul Adjunct.
Propunerea a fost partial inclusa in proiectul de amendament. „Conform noii Legislatii privind Achizitiile Publice, companiile trebuie sa demonstreze interesul lor legal atunci cand depun o contestatie in cadrul unui anumit proiect, iar masura de „suspendare temporara” va fi impusa doar dupa initierea procedurilor legale de catre Comisia pentru Protectia Concurentei. Pana in prezent, companiile cu capital minim puteau contesta licitatii in valoare de 1 milion de leva (peste 500 de mii de euro), iar legea permitea suspendarea procedurii daca exista o contestatie depusa la Comisia pentru Protectia Concurentei (CPC).