Tramvaiul din Birmingham primeste aproximativ 65 milioane euro

Departamentul pentru Transport din Marea Britanie a anuntat, la 1 septembrie, ca va aloca suma de 59,8 milioane lire sterline (65 milioane euro) pentru construirea extensiei Edgbaston, parte a rutei de tramvai Midland Metro din Birmingham. Suma alocata completeaza necesarul de 149 milioane lire sterline (161,8 milioane euro) pentru acest proiect.

Lucrarile preliminare au inceput in vara aceasta pe o sectiune catre vest, in lungime de 2 kilometri, de la extremitatea sudica a Midland Metro, de la Birmingham New Street la Edgbaston. Inaugurarea va avea loc in martie 2021, cand, pana la 10 tramvaie pe ora vor circula in orele de varf, catre noul terminal.

Cateva sectiuni ale traseului vor fi construite fara catenara, pentru a pastra intacte zonele din centrul istoric. Pentru a permite o functionare fara catenare, flota de 21 de tramvaie Urbos este in curs de modernizare, la fabrica CAF din Zaragoza, cu baterii litiu-ion montate pe acoperis.

Edgbaston este una din cele cateva extensii planificate pentru Midland Metro, inclusiv o extensie in valoare de 200 milioane lire sterline (217 milioane euro) intre Wednesbury si Brierley Hill, pentru care inca se cauta surse de finantare.

Alte stiri