Istanbul si Ankara reintroduc in circulatie trenuri suburbane

Liniile de transport suburban vor fi deschise din nou circulatiei in 2018, in Istanbul, in timp ce in capitala Turciei, Ankara, acestea vor fi puse in circulatie pana la sfarsitul lui 2017. Anuntul a fost facut de catre ministrul turc al Transporturilor, Ahmet Arslan.

„Catre sfarsitul lui 2018 vor fi puse in circulatie trenurile suburbane pe ruta Istanbul – Gebze, cu plecare din gara Haydarpașa. Trenurile suburbane vor opera plecari si sosiri si in garile Halkalı si Sirkeci, situate, de asemenea in Istanbul, pe partea europeana. Cele doua gari vor beneficia si de conexiuni cu reteaua de metrou din Istanbul”, a precizat ministrul Arslan.

Din gara Halkalı sunt operate trenuri in traficul national catre orase precum Edirne, Uzunköprü si Çerkezköy, dar si trenuri internationale catre Bucuresti si Belgrad.

Din gara Sirkeci circula trenuri regionale catre orasele Kapıkule, Edirne si Uzunköprü precum si trenuri internationale catre Bucuresti si Belgrad.

Gara Haydarpaşa este situata in partea asiatica a orasului Istanbul. Traficul feroviar a fost suspendat in aceasta gara in anul 2013 pentru efectuarea lucrarilor de modernizare a liniilor suburbane existente, printre care se numara si cea care va realiza conexiunea cu linia de metrou Marmaray. Proiectul va fluidiza traficul feroviar international intre Europa si Asia.  

Dupa modernizarea garii Haydarpaşa, trenurile de mare viteza ce fac legatura cu Ankara vor circula neintrerupt inspre si dinspre aceasta statie de cale ferata.

Lucrarile la linia Başkentray, cea care va asigura serviciile de transport regional catre Ankara, vor fi de asemenea finalizate pana la sfarsitul lui 2017. Orasele Sincan, in vestul Turciei si Kayaş, in est, vor beneficia de noua ruta de transport regional.

Foto: Gara Haydarpaşa

Alte stiri