De 1 Mai se reia circulația trenurilor de călători între Grădiștea și Giurgiu

de Adrian Barbulescu

GradisteaDupă șapte ani în care linia nu a fost utilizată, CFR Călători va relua, cel mai probabil de la 1 Mai, circulația feroviară între Grădiștea și Giurgiu, trenurile venind mai ales în întâmpinarea elevilor navetiști.
În cursul zilei de joi, CFR Călători și CFR SA au făcut primele probe pe acest tronson feroviar, iar acestea vor continua și în perioada următoare. Inițial, reluarea circulației feroviare era preconizată pentru ziua de astăzi.
„Ieri s-au făcut primele probe. Se vor mai face și altele, pentru că este vorba de gabarit și semnalizare. Trenurile care vor fi introduse sunt destinate cu precădere elevilor care fac naveta, iar aceștia sunt acum în vacanță. Sperăm ca în cel mai scurt timp, cel mai probabil de 1 Mai, să putem relua circulația”, a declarat pentru Club Feroviar un oficial al CFR Călători.
Pe secţiunea de linie Grădiștea – Giurgiu nu se mai circulă din aprilie 2013, când CFR Călători a anulat ultimele garnituri. În acel an, societatea feroviară de stat a încetat operarea pe alte patru secții, în încercarea de a-și reduce costurile. Este vorba de secțiile Târgoviște-Fieni-Pietroșița, Zorleni-Fălciu Nord, Slobozia Veche-Țăndărei și Medgidia-Negru Vodă.
„SNTFC CFR Călători SA a încetat operarea trenurilor de călători pe cele cinci secții de circulație în perioada anului 2013, aceasta și în vederea realizării unui buget de venituri și cheltuieli echilibrat, precum și pentru ducerea la îndeplinire a angajamentelor în relația cu Fondul Monetar Internațional, ce revin din Memorandumul Tehnic de Înțelegere referitor la realizarea unei analize a viabilității rutelor utilizate și elaborarea unui plan de suspendare a serviciilor de transport feroviar de călători pe secțiile cu cel mai mare cost pe pasager kilometru”, spunea ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ioan Rus.

Și bulgarii ne cer să urgentăm lucrările

Acum, reluarea circulației între Grădiștea și Giurgiu va „forța” autoritățile statului să urgenteze redeschiderea întregului tronson București-Giurgiu. Circulația feroviară între Capitală și Giurgiu a fost sistată în urmă cu 12 ani, în vara lui 2015, când s-a prăbușit podul de peste Argeș de la Grădiștea, din cauza inundațiilor și a exploatării iresponsabile a pietrișului și nisipului din albia râului. De atunci, trenurile ocolesc pe la Videle în drumul lor spre Giurgiu, călătoria durând două ore.
București – Giurgiu este prima linie ferată de pe teritoriul Principatelor Unite, inaugurată la 31 octombrie 1869 și face parte din Rețeaua TEN-T, Coridorul IX. Nu numai românii sunt nemulțumiți de faptul că trenurile nu circulă pe această secție de cale ferată, ci și bulgarii. Autoritățile din Ruse, oraș cu 170.000 de locuitori, ar vrea reluarea legăturii feroviare directe, pentru că cetățenii folosesc preponderent Aeroportul Henri Coandă pentru deplasările lor externe, deoarece este situat la numai 85 km, față de cel din Sofia, care se află la o distanță de 330 km.

Noul pod, gata în doi ani

La finele lunii trecute, o delegație condusă de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o vizită de lucru în comuna Giurgiuveană Comana, unde au avut loc discuții cu autoritățile locale pe tema redeschiderii liniei de cale ferată între Grădiştea şi Giurgiu. Din delegație au mai făcut parte secretarul de stat Dragos Titea, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Marius Chiper, şi directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes.
“Licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate este în faza de finalizare şi emitere a raportului procedurii. Pentru obiectivul Pod Grădiştea termenul a fost redus pentru că nu facem foarte multe studii de teren, nu este o reabilitare majoră si sperăm ca în maximum nouă luni să avem studiul făcut. După acest termen vom demara licitaţia pentru proiectare şi execuţie, iar în doi ani ne propunem să construim podul. Poate că termenul stabilit de noi nu este foarte optimist pentru localnici, dar e realist. Facem tot ce se poate, am fost nevoiţi de foarte multe ori să ne adaptăm, să schimbăm scenariile, ca să putem aborda această problemă de o importanţă deosebită pentru locuitorii acestei zone”, declara atunci Marius Chiper.
CFR SA a lansat deja procedura de achiziţie a studiului de fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată pe tronsonul Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră (inclusiv podul Gradiştea). Studiul de fezabilitate va prezenta varianta optimă de traseu şi va propune o planificare a activităților proiectului tehnic prin dezvoltarea unei structuri de executare a lucrărilor de reabilitare, cu o soluție de execuție pe două loturi, lucrări la podul peste râul Argeș, între stațiile Vidra și Grădiștea sau lucrări la infrastructura de cale ferată dintre stațiile CF București Nord şi Giurgiu Nord, până la frontieră.

Alte stiri