Consortiul Stadler-Siemens incepe asamblarea noilor trenuri S-Bahn pentru Berlin

Consortiul format din Stadler Pankow si Siemens a inceput asamblarea noilor trenuri S-Bahn in Berlin-Pankow, instaland componentele tehnice, dar si interioarele vehiculelor. Construit la fabrica Stadler din Ungaria, primul vehicul a fost transportat in capitala Germaniei cu un camion cu platforma. Tehnicienii consortiului se vor concentra pe vagoanele pilot seria 30, cinci garnituri cu patru vagoane si cinci garnituri cu doua vagoane fiind echipate in urmatoarele luni. In urmatorii ani, alte 352 de vagoane vor fi asamblate.
„Suntem in grafic. La doi ani de la semnarea contractului, a inceput asamblarea noilor trenuri atat de mult asteptate de pasageri. Primul tren complet echipat va fi gata anul viitor”, a declarat Peter Buchner, Director Executiv, S-Bahn Berlin.
Dupa perioada de livrare 2021 – 2023, un numar total de 85 de trenuri noi cu patru vagoane si 21 de garnituri noi cu 21 de vagoane vor fi disponibile pentru serviciile de metrou usor pe asa-numita linie circulara (Ringbahn) si pe rutele de acces din sud-est. S-Bahn Berlin investeste aprox. 900 de milioane de euro in noile vehicule si adaptarea necesara pentru depoul sau din Grünau.

Foto: DB/Neuhold

La sfarsitul lui 2015, S-Bahn Berlin a semnat un contract cadru cu asocierea Stadler Pankow si Siemens pentru livrarea a pana la 1.380 de vehicule. O oferta ferma a fost plasata pentru primele 106 trenuri. Primele zece vehicule vor fi gata sa intre in serviciu incepand cu 2020. Ulterior, toate vehiculele ramase vor fi livrate retelei feroviare din Berlin pana in 2023. Vehiculele vor fi produse si asamblate la fabrica din Berlin care apartine companiei Stadler Pankow.
Conform contractului, Stadler se va ocupa cu partea mecanica si de structura ale procedurii de constructie si productie, inclusiv cu sistemul de aer conditionat si asamblarea tuturor componentelor. Siemens va furniza echipamentele electrice, inclusiv sistemele de propulsie si de franare, sistemul de alimentare la bordul vehiculelor, sistemele de control al trenurilor, sistemul de informare a calatorilor si boghiurile vehiculelor. Intretinerea trenurilor va fi furnizata de S-Bahn Berlin, care va utiliza infrastructura existenta.

Alte stiri