Angajații CFR Marfă își pot cere în instanță drepturile salariale neîncasate în perioada 2013-2015

de Adrian Bărbulescu

CFR Marfa_IMG_9882O sentință definitivă pronunțată la finele lunii noiembrie a anului trecut de Curtea de Apel Craiova, Secția I Civilă, obligă CFR Marfă se plătească retroactiv diferențe salariale și sporuri pentru cinci mecanici de locomotivă. Toți cei 7.000 de angajați ai societății de stat se pot acum prevala în instanță de această decizie a magistraților craioveni și pot cere, cu sorți de izbândă, plata drepturilor salariale la care erau îndreptățiți și care nu au fost achitate în anii trecuți.

Inițial, acțiunea formulată împotrriva CFR Marfă de cei cinci mecanici de locomotivă fusese respinsă de Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 1729 din 1 iunie 2016. Ceferișii olteni nu s-au recunoscut însă înfrânți și au formulat apel. Pe care l-au și câștigat, nici cinci luni mai târziu, când Curtea de Apel Craiova a pronunțat Decizia nr. 4652 din 23 noiembrie 2016. „Apelul este fondat. Hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind susceptibilă de anulare prin prisma dispozițiilor art. 480 și următoarele Cod Procedură Civilă”, se arată în decizia menționată.

Cei cinci reclamanți, angajați ai Sucursalei Banat-Oltenia a CFR Marfă, au denunțat faptul că în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2015 au fost remunerați cu salarii inferioare nivelului stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură. Conducerea societății de stat a replicat că prevederile CCM la nivel de ramură nu erau obligatorii, atâta vreme cât ele nu fuseseră preluate și în cadrul CCM la nivel de unitate.

Instanța de fond a admis punctul de vedere al reprezentanților CFR Marfă, însă hotărârea Tribunalului Dolj a fost desființată de Curtea de Apel Craiova, pe motiv că CCM la nivel de ramură prevalează asupra celui pe unitate. „Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii menționași”, a explicat instanța. În continuare, magistrații argumentează că, potrivit dispozițiilor din Codul Muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiate la nivel superior, recte cel pe ramură și cel la nivel național.

 

Își primesc banii din urmă, inflația și dobânda

 

Acestea fiind lămurite, Curtea de Apel Craiova a decis că cei cinci angajați ai CFR Marfă trebuie să încaseze diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele de care au beneficiat în perioada celor doi ani de zile.

Ba, mai mult, reclamanții vor primi și despăgubiri pentru că banii nu le-au fost virați la timp. „Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamanții au suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, instanța odată cu admiterea acțiunii va obliga intimata și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data dreptului la data plății efective, precum și la dobânda legală aferentă sumei reprezentând aceste diferențe, astfel că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală”, se mai arată în decizia din noiembrie a Curții de Apel Craiova.

 

Mecanicii de locomotivă aveau dreptul la sporuri pentru condiții speciale

În continuare, instanța stabilește că cei cinci mecanici de locomotivă aveau dreptul, în perioada menționată, și la încasarea unui spor pentru condiții speciale de muncă, reprezentând 25% din valoarea salariului de bază minim brut pe țară. Și asta pentru că, potrivit Legii 226/2006, locurile de muncă ale mecanicilor de locomotivă, mecanicilor ajutori și mecanicilor instructori au fost încadrate în condiții speciale.

Pe cale de consecință, CFR Marfă va fi obligată să le plătească celor cinci reclamanți sumele aferente sporurilor de 25% neîncasate timp de doi ani, actualizate cu indicele de inflație la data achitării efective, la care se va adăuga și dobânda legală aferentă. În fine, societatea de transport feroviar de stat a mai fost obligată de instanță și la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 2.500 de lei.

Sentința Curții de Apel Craiova nu este importantă doar pentru cei cinci angajați care au dat în judecată și au câștigat, ci și pentru toți ceilalți salariați ai CFR Marfă. Prevalându-se de precedentul acestei sentințe definitive, ei pot da la rândul lor în judecată societatea și au șanse mari să câștige și să-și recupereze banii neîncasați la vremea lor.

 

Alte stiri